Pete Sampras este un fost jucator de tenis, detinator al nu mai putin de 14 titluri de Mare Slem (record depasit in 2009 de Roger Federer) si ocupant al locului intai in clasamentul ATP timp de 286 de saptamani (record neegalat inca).
Sampras s-a nascut in anul 1971 in Potomac (Maryland, Statele Unite). Mama sa emigrase din Grecia in Statele Unite, iar tatal sau se nascuse in America din parinti greci. In aceste conditii, cultura greaca a avut un rol important in viata lui Sampras, el frecventand inca de la o varsta frageda Biserica Ortodoxa Greaca din Maryland.
Pete a luat pentru prima data contact cu tenisul la varsta de 3 ani, atunci cand a descoperit o racheta de tenis in subsolul casei sale din Potomac. Impresionat de pasiunea pe care copilul sau o manifesta pentru acest sport, Sam Sampras l-a dus pe micul Pete la clubul de tenis al lui Jack Kramer, din Palos Verdes, California. Aici, Pete a luat contact cu primul sau antrenor, un doctor pediatru, Pete Fischer, fara nicio experienta ca jucator de tenis, insa un iubitor al sportului alb. Cel mai important lucru care l-a convins pe Sam Sampras sa-l lase pe Fischer sa-i antreneze fiul este faptul ca doctorul nu a cerut niciun ban pentru serviciile sale. In afara de asta, doctorul avea un coeficient de inteligenta foarte ridicat. Fischer l-a dus pe tanarul Sampras la primele competii de tenis, turneele sub 12 ani din California.
Printre modificarile pe care Fischer le-a adus in jocul micului Sampras a fost schimbarea reverului, in anul 1984, la varsta de 13 ani. Pete lovea backhandul cu doua maini, insa antrenorul sau i-a sugerat ca un rever cu o mana este mai eficient. Tot in acea perioada, Sampras si-a dezvoltat si serviciul sau ucigator, dar si jocul la fileu. In acelasi an, Pete a inceput sa joace la turneele destinate juniorilor de 16 ani, desi el avea doar 13. In 1987, la numai 16 ani, Sampras castiga US Openul juniorilor, invingandu-l in finala pe Michael Chang, iar viitorul incepea sa sune din ce in ce mai bine pentru el.
Sampras a devenit jucator profesionist in 1988. La sfarsitul acelui an, el se afla deja printre primii 100 de jucatori ai lumii, iar pana la sfarsitul anului urmator avea sa mai urce inca 19 locuri, pana pe 81. Cea mai mare performanta a sa din 1989 a fost castigarea primului titlu, Openul Italiei in proba de dublu, alaturi de Jim Courier. Anul 1989 a marcat inca un lucru important pentru cariera de tenisman a lui Sampras: despartirea de antrenorul Pete Fischer.
In sezonul urmator, Pete avea sa castige primul sau titlu de Mare Slam, la US Open, dupa ce i-a invins, pe parcurs, pe numarul 1 mondial la acea vreme, Ivan Lendl, pe John McEnroe si pe Andre Agassi, cel care avea sa devina cel mai mai mare rival al sau din tenis.
Dupa un an 1991 dezamagitor, Pete Sampras si-a angajat un nou antrenor in 1992, pe Tim Gullikson. Cu toate ca a castigat cinci turnee in acel an si a ocupat chiar fotoliul de lider mondial pentru cateva saptamani, Sampras nu era multumit deoarece in competitiile majore nu obtinuse rezultate importante.
Revirimentul s-a produs in sezonul 1993. Cu un joc mult imbunatatit datorita lui Gullikson (care l-a ajutat sa deprinda tainele jocului pe suprafete mai lente si i-a imbunatatit foarte mult reverul), Sampras s-a impus in doua dintre cele patru turneee de Mare Slem (Wimbledon si US Open). Pana in 2000, Pete avea sa triumfe in cel putin un turneu de Mare Slam pe sezon. Adaugand la acestea inca un titlu la US Open, in 2002, numarul de trofee ale lui Sampras in cele mai importante competitii din tenis se ridica la 14: cinci la US Open, sapte la Wimbledon si doua la Australian Open. De asemenea, el a facut parte din echipa Statelor Unite, care a triumfat de trei ori in anii ’90 in Cupa Davis. Din pacate pentru el, Pete nu a reusit sa castige niciodata la Roland Garros, acolo unde cel mai departe a ajuns in semifinale, in 1996. Sampras s-a retras din tenis in 2002. De atunci, el a mai jucat in partide demonstrative impotriva unor jucatori precum Roger Federer, Tommy Haas sau James Blake.
Printre rivalii sai din tenis, cel mai important a fost Andre Agassi, cel impotriva caruia a jucat 34 de meciuri in circuitul ATP, castigand de 20 de ori. Cei doi s-au intalnit, de asemenea, si in cinci finale de Mare Slem, Sampras triumfand in patru dintre acestea.
Cele mai importante recorduri ale lui Sampras sunt detinerea fotoliului de lider mondial pentru cel mai mare numar de saptamani (286), incheierea a sase sezoane din postura de numarul unu mondial si castigarea unui turneu de Mare Slem de sapte ori (Wimbledon).