Teoriile evolutioniste versus teoriile creationiste – noi descoperiri

Teoriile evolutioniste sunt adesea contracarate de adeptii existentialismului din prisma stiintei in ultima instanta, caci anumite detalii biologice repezinta o complextate incredibila care nu poate fi explicata in niciun fel pana la ora actuala. Ochiul, creierul si viata in sine prezinta un grad de complexitate greu de explicat prin evolutie si selectia naturala, iar adeptii creationismului vin frecvent cu teorii contrarii stiintei pentru a isi sustine propriul punct de vedere.

Lumea este construita intr-un mod incredibil, miraculos, iar diversitatea troneaza la fiecare colt. Structurile biologice extraordinare care se adapteaza la o rata foarte mare ridica un numar de intrebari cu privire la forta creatoare ce se afla in spatele acestora. Multi prefera sa spuna ca forte sau fiinte supranaturale sunt responsabile cu aducerea la viata a structurilor complexe apropiate de perfectiune. Recent, teoria creationista a cunoscut un nou nume, mai aproape de zilele noastre, fiind intitulata teoria designului inteligent, neprimind insa noi argumente referitoare la niste idei cunoscute de foarte mult timp.

Conform  teoriei designului inteligent, o forta superioara celor deja cunoscute prin prisma stiintei este responsabia de creatie si de tot ce traieste si exista.

Un prim argument ce vine in ajutorul acestei teorii este complexitatea elementelor naturale, vii, despre care multi cred ca nu ar fi putut atinge un astfel de grad de perfectiune prin simpla evolutie naturala. Multi cred ca este improbabil ca dintr-o celula sa evolueze constructii atat de rafinate si evoluate prin selectia naturala si mutatii genetice succesive, fara ca acestea sa fie in niciun fel influentate sau supravegheate de o forta supranaturala.

Michael Behe este un biochimist ce vine in ajutorul teoriei designului inteligent, sustinand chiar termenul de complexitate ireductibila care desemneaza in esenta un sistem descris printr-o complexitate perfecta ce nu mai are nevoie de niciun fel de ajutare. Astfel, un sistem este format din partile ce se interconecteaza pentru a interactiona si transforma intregul sistem intr-unul util, iar daca unul din elementele componente ale sistemului este scos din uz, intregul sistem devine imcompetent si inutilizabil. Perfectiunea sistemelor naturale nu ar putea fi realizata prin selectie naturala conform acestui principiu, spun specialistii care sustin aceasta idee, caci doar daca evolutia este supravegheata si influentata de o putere suprema poate atinge perfectiunea.

Oamenii de stiinta care sustin teoria evolutiei reusesc  – cu greu – sa produca idei interesante cu privire la evolutia vietii pe pamant, emitand teori privitoare la optimizarea si evolutia fiecarui organ, celula sau parte constituenta a vietii in general. Creationistii ofera raspunsul mai simplu, considerand ca evolutia are loc prin adaugarea de elemente care sunt mai apoi asimilate prin selectie naturala.

O noua teorie evolutionista enuntata de cercetatorii Wim Hordjik si Dan McShea spune ca organismele existente au ajuns la acest grad de perfectiune prin reducerea sistemelor complexe, un proces numit de cei doi complexitatea prin reducere. Aceasta teorie este opusa complexitatii prin adaugare enuntate de Darvin cu cateva secole in urma, desi se bazeaza pe aceleasi principii initiale. Principiul selectiei naturale sta la baza compexitatii prin scadere, aceasta actionand ca si stabilizator in evolutie.

Conform acestei teorii, structurile se pot diferentia intre ele in mod spontan, teorie aplicata adesea in natura, unde se pot forma structuri extrem de complexe, mai complexe chiar decat este nevoie pentru ca acestea sa supravietuiasca si sa se stabilizeze. In timp, acestea scad in complexitate, insa isi pastreaza eficienta de functionare in relatie cu restul mecanismului. In urma testelor efectuate de cei doi oameni de stiinta, s-a constatat ca celulele se optimizeaza in timp, simplificandu-si modelele de functionare. Teoria evolutionista este ajutata si de exemplele din natura, exemple anatomice de anvergura. Craniile pestilor din care au evoluat si mamiferele demonstreaza acest lucru prin transformarea unui sistem complicat intr-unul mult mai simplu, insa la fel de functional.

Evolutia vietii pe pamant poate fi constituita si din complexitatea prin scadere, dupa cum au demosntrat oamenii de stiinta, astfel incat adeptii creationismului mai primesc o piedica in autenticitatea si viabilitatea teoriei designului inteligent.