Documentat din cele mai vechi perioade ale crestinismului, fenomenul asa-numitelor stigmate este considerat in continuare avatarul oamenilor extrem de credinciosi si iubiti de divinitate. De la Sfantul Francisc d’Assisi si pana la un caz din 1998, mai multi oameni au fost insemnati cu ranile suferite conform traditiei crestine de Iisus. Credinciosii au manifestat astfel rani de nevindecat in zona palmelor, labelor picioarelor, coastelor sau fruntii.
Inca este destul de neclar daca Sfantul Paul a manifestat sau nu stigmatele, desi un citat din Bibile, Galateni 6:17 pare sa indice acest lucru “De acum incolo nimeni sa nu ma mai necajeasca, pentru ca port semnele Domnului Isus pe trupul meu”. Primul caz cu adevarat documentat insa este cel al lui Francisc d’Assisi (1181-1226), care a manifestat brusc semnele insangerate la maini si la picioare in timp ce se ruga, cu doi ani inainte de moartea sa. Traditia crestina spune ca este singurul pe ale carui rani chiar se vedeau urmele cuielor.
Cam in aceeasi perioada a trait o calugarita pe nume Elisabeta, care ar fi mainfestat stigmate pe frunte dupa ce a avut o viziune a crucificarii. Sfanta Caterina de Siena (1347-1380) s-a rugat ca semnele ei sa devina invizibile, cerand sa simta doar durerea, lucru care s-a intamplat, sangele incetand sa mai curga. Insa cel mai faimos stigmatic este Padre Pio (1887–1968), calugar capucin Italian, venerat in prezent ca sfant in Biserica Catolica. Acesta nu s-a bucurat niciodata de o sanatate foarte buna, insa dupa ce a avut o viziune inspaimantatoare a unui personaj care sangera puternic din maini, picioare si coasta, a inceput si el sa manifeste stigmatele.
Timp de 50 de ani, Padre Pio a manifestat sangerari si dureri, pe care insa le-a purtat cu demnitate pana la moarte, de existenta lui legandu-se si unele miracole, dupa cum spun credinciosii. Unul din ultimele cazuri documentate este cel al unui preot din Antigua, care a inceput sa manifeste la randul sau faimoasele semne, dupa ce mai multi martori au declarat ca au fost trantiti la pamant de o forta supraomeneasca. Unii s-au declarat vindecati de diverse afectiuni, in timp ce altii pretind ca au vazut mir scurgandu-se din ranile preotului, pe numele sau Gerard Critch. Desi dus de urgenta la spital, ranile sale nu au putut fi tratate sub niciun chip.
Desi au fost multe alte cazuri de oameni care se pretindeau atinsi de stigmate, putine au fost confirmate de catre Biserica Catolica, aceasta fiind destul de reticenta in a recunoaste autenticitatea unui caz miraculos. Tocmai de aceea, a introdus anumite criterii pentru confirmarea unui astfel de caz. Astfel, ranile nu trebuie sa poata fi vindecate prin tehnicile medicinei moderne si trebuie sa nu miroasa urat, ci chiar sa emita un miros parfumat.
Un alt criteriu al bisericii este ca stigmatele sa provoace suferinta fizica, aceasta fiind un semn al dedicarii fata de Dumnezeu, si nu un motiv de mandrie si sentiment de superioritate. Un caz aparte de shimbari fiziologice este cel al lui Therese Neumann (1898–1962). Aceasta suferise de mai multe accidente care ii cauzasera orbirea si paralizia, vederea revenindu-i insa in ziua beatificarii Sfintei Therese din Lisieux. In ziua canonizarii acesteia, femeia si-a recapatat si mobilitatea, urmand ca mai apoi sa aiba o viziune a lui Hristos, care i-a provocat se pare ranile; femeia a declarat ca de atunci pana la moartea sa nu a mai mancat nimic, acceptand doar impartasania.
Desi impresionante, aceste cazuri de stigmate sunt tratate dupa alte criterii de oamenii de stiinta. Acestia considera ca unele cazuri moderne se pot explica foarte usor prin afectiuni psihosomatice precum unele forme mai usoare de hemofilie, recunoscute si de biserica. Unii sarlatani foloseau acizi usori sau chiar sange fals pentru a obtine afectiunea credinciosilor. Acestia de obicei nu acceptau analiza stiintifica cu niciun chip, ascunzandu-se in spatele unui val de credinta oarba.
Insa cazurile celor cu adevarat sinceri in credinta, care sangerau fara ca ranile sa li se inchida, trecand in mod evident prin chinuri mari, sunt cele care i-au pus cel mai mult in dificultate pe oamenii de stiinta. Aceste persoane care au manifestat stigmate erau in general foarte credincioase, insa trecusera de curand prin momente dificile sau prin depresii.
O dedicare totala fata de credinta este considerata capabila sa determine modificari fizice, conform unei teorii. Aceasta pare a fi sustinuta si de faptul ca nu numai crestinii au manifestat astfel de semne pe corp, ci si unii musulmani, care au capatat ranile lui Mohammed. Identificarea completa cu suferintele divinitatii sau profetului ar putea astfel duce la vindecarea dificila a unor rani, precum si la schimbarile de textura si miros. Desi interesanta, aceasta teorie mai trebuie aprofundata, nefiind in lume multi stigmatici aparent autentici; iar din acestia putini ar dori sa isi petreaca o perioada buna inchisi intr-un laborator pentru testare, cand ar putea sa isi petreaca vremea impreuna cu alti credinciosi.
