Intamplari Adevarate – Sotul meu nu ma mai atinge!

“Buna, Valentina sunt si as dori sa stiu daca situatia mea este una normala.

Ne-am cunoscut acum 10 ani, iar dupa 5 ani i-am devenit sotie. La inceput chiar simteam ca ma iubeste, insa de ceva timp s-a schimbat total. Acum aproape 2 ani am devenit parintii unui minunat baietel, Ionut, si pot spune ca doar el ma mai tine acasa.

Totul s-a schimbat la cateva luni dupa ce am nascut. Ionut avea doar 5 luni, eu eram extraordinar de obosita, iar el niciodata pe acasa. Nopti intregi nu am putut dormi din cauza celui mic, iar a doua zi eram franta, si el parea sa nu inteleaga. Intradevar niciodata nu a stat cu Ionut atat de mult pe cat am stat eu deoarece se ducea zilnic la serviciu.

Stresul, oboseala si lipsa somnului probabil ca se vedeau si la mine, deoarece ma simteam din ce in ce mai vlaguita de puteri, irascibila, nervoasa si frustrata. Ma gandesc acum ca asta a fost si motivul pentru care s-a distantat atat de mult de mine.

Am nascut natural, iar cateva luni nu am putut face dragoste cu sotul meu, iar eu am presupus ca intelege si nu il deranjeaza. Cand am incercat sa facem prima oara dragoste dupa nastere mi s-a parut ca nu are chef si ca o face mai mult din obligatie. Am incercat sa discut cu el, insa nu este genul care sa vorbeasca despre sentimentele lui.

Au trecut astfel luni in care ma intrebam de ce nu ma mai vrea, de ce nu mai este atras de mine, iar dupa o cearta mi-a spus adevarul: nu ma mai vede la fel de atragatoare ca inainte deoarece am pus cateva kg pe mine si nu ma mai aranjez, practic nu mai sunt femeie.

Ce ar trebui sa fac? Incerc sa tin o dieta de slabire sa ajung la greutatea initiala, insa tratamente corporale la saloane nu pot face deoarece nu am banii necesari. M-am gandit ca poate are deja pe altcineva, insa nu am gasit nimic in telefonul lui sau pe mail (imi este rusine sa recunosc ca am apelat la astfel de trucuri ca sa il verific).

Este cineva in aceeasi situatie? Imi puteti da un sfat, vreau sa lupt pentru casnicia mea, vreau sa fiu cu sotul meu in continuare si nu doar pentru Ionut.

Multumesc pentru sfaturi!

Cu drag, Valentina!”

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *